Biroul ideal la mansardă

Ești un norocos dacă dispui de o mansardă. Fără să-ți dai seama, acel spațiu prăfuit și neutilizat până acum, poate fi încăperea de suflet sau refugiul mult dorit. Dar la fel de bine poate fi și locul în care să muncești relaxat.

biroul la mansarda

Mai ales dacă lucrezi de acasă, un spațiu ferit de gălăgie și de sunete ar fi locul ideal în care să-ți desfășori activitatea. Iar cu cât acesta este mai familiar și mai bine amenajat, cu atât te vei simți mai inspirat și mai determinat să muncești.

Alege albul! Nuanțele deschise, în general, deschid orice încăpere și o fac să pară mai mare și mai luminoasă. De aceea, alege ca majoritatea pereților să fie zugrăviți în nuanțe deschise la culoare, cel mai indicat ar fi albul. Pentru culoare, ai putea alege o perdeluță cu motive florale, un covor sau câteva ghivece cu flori. Cât despre podea, ar fi mai mult decât bine, dacă ai alege o pardoseală deschisă la culoare. Pentru un plus de luminozitate, poți pune și un abajur alb într-un colț al camerei, dar și textile deschise la culoare.

Maximizează spațiile oblice. O mansardă are destule unghiuri care par a fi extrem de nefolositoare. Însă această teorie este falsă. Acei pereți care par de-a dreptul nepracticabili pot fi folosiți la maximul. Se pot pune polițe pe care să așezi fie câteva coșuri folositoare pentru diverse obiecte, fie poți pune cărți. De asemenea, există și rafturi speciale care pot fi așezate pe astfel de pereți. Personalizează doar unul din pereții înclinați, fie print-un tapet în două culori, fie prin cărămidă aparentă. Efectul: atmosfera va deveni mai primitoare. E nevoie doar de puțină imaginație și de voință pentru a reuși să utilizezi chiar și cel mai ciudat spațiu.

Alege un mobilier simplu. Mai ales în spațiile mici, un mobilier simplu, fără prea multe detalii, poate deschide și poate crea senzația de spațialitate. Așadar, alege numai piese de mobilier care să nu încarce inutil încăperea, dar care, totodată să fie extrem de utile și de practice. Spre exemplu, în loc de un birou voluminos care, în mod sigur va încărca micuța încăperea de la mansardă, poți alege o poliță pe care să o prinzi în perete, exact la nivelul la care ar fi și masa de birou. Polița poate fi pusă pe un singur perete, dar poate plasată și pe unghiul dintre doi pereți. Pe ea poți pune și cutii sau suporturi pentru dosare, iar sub poliță poți plasa, deasemenea, o mulțime de lucruri. Important e să fii organizat și să gândești biroul de la mansardă astfel încât să fie extrem de practic.

Sursă foto: pinterest.com

 

Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Lasă un Comentariu...

*