Idei pentru transformarea podului într-o mansardă atrăgătoare

Tot mai populară, mansarda ne atrage prin aspectul său unic, prin pereții înclinați și lumina puternică ce poate fi inclusă în decor prin intermediul ferestrelor speciale de mansardă, creând o atmosferă deosebită.

Mansarda casei, dacă te-ai decis să o incluzi în proiectul de construcție sau dacă dorești să transformi podul într-un spațiu locuit poate deveni orice, poate fi transformată într-un living modern și elegant, într-un dormitor pentru copii sau musafiri cu baie inclusă, poate găzdui bucătăria cu insulă la care visezi de mult timp. Totul ține de gust, preferințe și nu în ultimul rând de necesități.

Concluzia este totuși, că indiferent ce funcțiune vei decide să-i dai mansardei, cu siguranță va fi un spațiu plin de șarm și de căldură.

Cu toate acestea, mai ales dacă vorbim de transformarea podului în mansarda, trebuie menționat faptul că nu este tocmai o treabă ușoară, cert este că nu este niciuna imposibilă.

Idei pentru transformarea podului într-o mansardă atrăgătoare (1)

Picture 1 of 14

Astfel, în galeria atașată acestui material, am pregătit o selecție de imagini care vine să întărească ideea că mansarda poate deveni cu siguranță locul preferat din casă indiferent care ar putea fi rolul său. De altfel, acest spațiu de sub acoperiș este extrem de versatil dacă știi să profiți de propria-ți imaginație.


Lasă un Comentariu...

*