Cum să îți pregătești mansarda pentru sezonul rece

Vara e pe sfârșite, iar toamna abia așteaptă să ne bată la ușă. Toamna este anotimpul în care trebuie să ne pregătim casa pentru sezonul rece, iar acest lucru implică verificarea acoperișului și curățarea lui de tot felul de reziduuri, dar și efectuarea unor lucrări de întreținere la nivelul mansardei.

Ferestrele, cele mai importante elemente ale unei mansarde

Ferestrele sunt extrem de vulnerabile în fața frigului, a căderilor masive de zăpadă, a ploilor abundente sau a vântului puternic. Tocmai de aceea, trebuie în primul rând să te asiguri că montarea ferestrelor de mansardă a fost realizată de către o persoană autorizată și că a fost aplicată cu mare atenție folia anticondens care protejează ferestrele de aburi, infiltrații ale apei, umiditate, condens, etc.

Un lucru pe care trebuie să îl faci periodic este să verifici dacă circulația aerului se realizează în condiții normale și dacă spațiul de ventilare este liber. În acest fel, te vei asigura că nu te vei confrunta cu una dintre cele mai frecvente probleme apărute la nivelul unei mansarde – umiditatea. Dacă ai terminat cu verificarea interiorului mansardei, este timpul să treci și în partea exterioară și să cureți frunzele sau mizeriile acumulate în jurul ferestrelor. Un alt lucru pe care nu ar trebui să îl treci cu vederea este sistemul de prindere și de închidere a ferestrelor de mansardă, mai exact balamalele și garniturile. Dacă observi vreo deteriorare la nivelul acestor elemente, ar fi bine să chemi imediat un specialist care să se ocupe de ele și să le înlocuiască. Toate aceste activități te vor scăpa de apariția infiltrațiilor de apă, a umezelii și a condensului.

Cum prevenim înghețarea ferestrelor?

În sezonul rece, pe lângă infiltrațiile de apă și apariția condensului, s-ar putea să te mai confrunți și cu înghețarea geamurilor, motiv pentru care se recomandă să păstrezi la interior o temperatură constantă care să împiedice apariția acestui fenomen. O temperatură de minim 20 de grade și aerisirea spațiului periodic te ajută să treci cu bine peste o iarnă grea și să te bucuri de un climat confortabil la mansardă.

Un ultim sfat ar fi poziționarea caloriferelor sau a surselor de încălzire chiar sub ferestrele mansardei pentru a susține circularea normală a aerului cald. În același timp, geamurilor vor fi încălzite în permanență, iar riscul apariției înghețului la nivelul lor va fi extrem de scăzut. Respectarea tuturor indicațiilor de mai sus te vor ajuta să te bucuri de o mansardă călduroasă pe tot parcursul iernii, dar și de o durată de viață mare a acesteia.


Lasă un Comentariu...

*