Tapet în camera de la mansardă. 5 idei care te inspiră

Cine nu-și dorește o mansardă cu un plus de personalitate? Evident, ai la îndemână diverse variante: o fereastră mare pentru priveliște, elemente de design elegante sau clasicul… tapet!

3

Picture 1 of 5

Faptul că folosim tapet în amenajările interioare se datorează unui gravor francez, Jean-Michel Papillon, care, în secolul al XVII-lea, lansa pe piață strămoșul tapetului de astăzi. De atunci și până acum s-au schimbat multe: tehnicile de realizare, dimensiunile sulurilor de tapet, tipul de materiale utilizate (hârtie, pânză, mătase), ornamentele ilustrate (florale, geometrice) ș.a.

Un singur lucru a rămas la fel: capacitatea tapetului de a da oricărei camere un aspect unic, inedit, care să se potrivească personalității locatarilor. Nu e de mirare că tapetul a rămas la modă.

De ce ar trebui să optezi pentru tapet în camerele de la mansardă?

  • Le oferă un aer clasic și totodată contemporan
  • Poți decora fiecare cameră în funcție de personalitatea fiecărui membru al familiei
  • Este o modalitate ieftină și eficientă prin care să schimbi rapid înfățișarea unei camere.
  • Îl poți monta chiar tu, fără să investești bani în plus
  • Ales cu grijă, tapetul poate să creeze senzația că o cameră e mai mare decât este de fapt, păcălind ochii – lucru excelent când vine vorba de mansarde. Sau, dimpotrivă, poate elimina senzația de gol, prezentă într-o încăpere.
  • Tapetul este soluția prin care poți acoperi eventualele defecte ale pereților.

Ce modele de tapet sunt în vogă în 2018 și te pot inspira la decorarea mansardei?

An de an, designerii propun noi modele în materie de tapet. Dacă te gândești să îți personalizezi mansarda cu tapet, atunci ia în calcul următoarele modele:

  • Tapet cu ornamente florale mari

Modelele florale creează o atmosferă romantică. Un tapet cu ornamente florale poate fi, deopotrivă: delicat, exuberant sau subtil. Asortează-l cu draperii într-o singură nuanță.

  • Tapet cu forme geometrice simple, simetrice

Un asemenea tip de tapet te duce cu gândul la ordine. Experimentează cu o gamă variată de culori, de la cele neutre, subtile și sofisticate, cum ar fi negrul sau griul, până la nuanțe vii și îndrăznețe, cum ar fi roșul și portocaliul. Formele geometrice se potrivesc perfect tendinței moderne de design interior minimalist și abstract.

  • Tapet cu forme baroce

Poate încărca vizual camera, așa că cel mai bine îl folosești pe un singur perete. Este un model care va rămâne mereu la modă și îl vei găsi sub diferite interpretări cromatice și estetice, indiferent de sezon.

  • Tapet cu elemente vintage

Pentru nostalgici, și nu numai, tapetul cu elemente vintage va da un aer retro unei camere, dar și mult stil. Totodată, e o invitație subtilă la o călătorie în timp. Tapetul cu elemente vintage se găsește într-o multitudine de culori și se potrivește mansardelor mobilate minimalist.

În final, dar nu în ultimul rând, sperăm că pozele noastre să te inspire.

Photo credit: VELUX

 

 


Lasă un Comentariu...

*