Zece idei pentru construirea unei mansarde în stil rustic

Cei mai mulți dintre noi visăm la cum ar fi să locuim într-o mansardă. Tavanul înclinat, spațiul atât de intim, caracteristicile distincte, cum ar fi grinzile din lemn sau pereții din cărămidă sunt elemente superbe, în jurul cărora se poate amenaja un spațiu încântător.

Unii folosesc mansarda ca spațiu de depozitare, unii transformă mansarda într-un dormitor sau cameră de oaspeți, alții transformă spațiul într-o sală de baie cochetă, iar alții rezervă spațiul mansardei pentru relaxare și pentru pasiuni. Iată doar cât de versatil este spațiul mansardei.

Pentru că deja mansarda este adesea bogată în lemn de esență tare, stilul rustic i se potrivește de minune. În rândurile următoare, vă oferim zece idei prin care puteți să intensificați stilul rustic în spațiul mansardei.

  1. Transformați tavanul într-o operă de artă. Pentru că, în cele mai multe cazuri, tavanul este înclinat, puteți să îl scoateți din anonimat cu ajutorul unui var stucco sau cu un model de tapet texturat. Totuși, dacă grinzile sunt la vedere, nimic nu poate concura cu lemnul solid. Pentru a scoate în evidența caracteristicile și nodurile lemnului, puteți folosi un simplu lac incolor, care are și rol de protecție.
  2. Utilizați pereții în mod inteligent. Pentru că spațiul mansardei dispune de unii pereți mai scunzi, puteți folosi acele locuri pentru a amplasa piese de mobilier pentru depozitare. Desigur, la fel de bine puteți așeza o oglindă cu ramă din lemn masiv sau câteva tablouri cu rame artistice pentru a contura și mai mult stilul rustic.
  3. Folosiți culori deschise. Nuanțele de bej, ocru și de galben pai sunt cele mai potrivite pentru amenajarea mansardei în stil rustic. Puteți opta pentru un var ocru, iar un perete poate fi îmbrăcat în tapet contrastant. Este necesar să folosiți culori deschise pentru a da impresia unei mansarde spațioase.
  4. Utilizați texturile disponibile. Dacă în mansardă există un zid de cărămidă, nu îl ascundeți. Tocmai acel zid de cărămidă poate deveni un element deosebit de decorativ, în jurul căruia să graviteze restul amenajării.
  5. Gândiți-vă la iluminat. Pereții înclinați și tavanul jos care caracterizează în general spațiul mansardei nu permit instalarea unor ferestre mari sau cu înălțime completă, iar alternativa este o serie de luminatoare. În gama de ferestre pentru mansardă Velux, veți găsi o serie de modele variate din lemn natur sau PVC, care vă vor ajuta să aduceți lumina naturală în mansardă, respectând totodată dorința de amenajare rustică.
  6. Nu uitați de corpurile de iluminat. Utilizarea inteligentă a corpurilor de iluminat este foarte importantă. Sunt numeroase tipuri de corpuri care se integreză perfect într-o ambianță rustică. Optați, de exemplu, pentru veioze cu suport din lemn natural sau chiar pentru veioze din sare.
  7. Optați pentru piese de mobilier din lemn masiv, de mici dimensiuni. Pentru că pereții sunt înclinați și tavanul este jos în cele mai multe mansarde, este recomandat să optați pentru mobilier cu o înălțime mică. Lemnul natural de pin este printre cele mai rustice tipuri de lemn, cu o culoare foarte caldă și care îmbătrânește frumos. În plus, cele mai multe luminatoare au cadre din pin, așa că această compatibilitate poate fi nesperat de plăcută.
  8. Pardoseala joacă un rol important în mansardă. Pentru a definitiva amenajarea rustică, parchetul din lemn masiv este de dorit. Însă, varianta mai accesibilă este parchetul triplu stratificat. Cu ajutorul parchetului, puteți crea o combinație unică de stiluri. Grinzile din lemn, parchetul din lemn masiv sau stratificat, pereții din cărămidă, varul sau tapetul, precum și utilizarea unui mobilier minimalist creează o ambianță pe deplin rustică, primitoare și confortabilă.
  9. Optați pentru piese de mobilier multifuncționale. Pentru a atrage atenția asupra grinzilor de lemn, asupra parchetului sau asupra luminatoarelor, spațiul trebuie să fie cât mai liber, deschis și fără elemente de prisos, inclusiv mobilier și obiecte decorative. În acest scop, cel mai indicat este să folosiți piese de mobilier care îndeplinesc și funcția de depozitare. De exemplu, o banchetă poate fi folosită ca loc de șezut, dar și ca spațiu de depozitare.
  10. Folosiți o varietate de texturi și materiale pentru a crea o armonie echilibrată și armonioasă. Draperiile, covoarele, abajurul veiozelor sau o lenjerie de pat din in pot contribui substanțial la amenajarea unei mansarde rustice.

În cele din urmă, există câteva obiecte de accent care pot definitiva stilul rustic într-o mansardă. Dacă există această posibilitate, atunci nu evitați și montați un șemineu în mansardă. Lemnul întotdeauna aduce natura și stilul rustic în orice încăpere. La rândul lor, plantele în ghivece de teracotă oferă prospețime spațiului și se potrivesc de minune cu lemnul și cu cărămida.

 


Lasă un Comentariu...

*